PAGINA DE START |

DESPRE PROIECT |

DESPRE ARTISTI |

PROGRAMUL MANIFESTARILOR


APARITII IN PRESA
| GALERIE FOTO | ATELIER DE CREATIE | INTALNIRI CU PUBLICUL    

DESPRE PROIECT

 
 Proiectul EU.RO.CULTURA, finantat de MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR prin Programul pentru Promovarea Artei Românești Contemporane în Europa, propune o serie de evenimente culturale care să apropie publicul de valorile culturale românești, fiind, în același timp, un pas pentru cooperare culturală româno – spaniolă prin parteneriat pe termen lung.

Proiectul abordează forme și tehnici de prezentare inovatoare, pentru lărgirea accesului publicului interesat de cultură, la creațiile artiștilor români.
Reprezentațiile incluse în programul proiectului folosesc simboluri multiple, artele spectacolului, muzica și teatrul, ca instrumente de comunicare culturală.

Veți trece ușor, prin spațiul și timpul nostru cultural, urmărind artiștii români, protagoniștii unor spectacole de excepție. Teme muzicale și vestimentatie inspirate din folclorul românesc sunt inserate în forme moderne ale spectacolului.

Concertul de jazz realizat prin colaborarea artiștilor români si spanioli, concertul spectacol inspirat de incercarea de supravietuire în singurătate a lui Robinson Crusoe și jocul actorilor, prinși în cercul unor întâmplări neprevăzute dintr-o noapte furtunoasă, înveșmântați în costume de inspirație folclorică din spațiul carpato-dunărean, ne vor ajuta să construim împreună o punte culturală europeană, româno-spaniolă.

Veți cunoaște artiști români care trăiesc și creează în orașe europene aflate la mii de kilometri distanță: Alexander Bălănescu – la Londra, Ion Drăgoi – la Paris, Teodora Enache, Ada Milea, Claudiu Bleonț, Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Maria Teslaru, Dana Pocea, Marcelo Cobzariu, Daniel Nițoi și regizorul Toma Enache la București. Grupul spaniol RAO TRIO și artiștii români vă invită să petrecem împreună seri de neuitat la Santiago de Compostela.

Vizionare plăcută !
 

CONTACT |

PARTENERI

 

RO

ES