Despre proiect

“PIANUL CALATOR – editia a VI-a” aduce, din nou, pe scena concertistica din Romania simbolul pianului care colinda lumea, plecat la prima sa editie pe urmele lui Franz Liszt. În 2011, pianul si-a inceput calatoria alaturi de Horia Mihail, pe primul drum al “Pianului călător”, plimbând un pian de concert pus la dispozitie de Radio România, dintr-un oras în altul si lasându-l, an dupa an, la Medias, Sânnicolau Mare, Tulcea, Roman şi la Deva. În primele ediții, pianistul Horia Mihail – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio – a efectuat turnee de recitaluri în zeci de orașe din România. Pianele de concert puse la dispoziție de Societatea Română de Radiodifuziune l-au însoțit pe Horia Mihail concertând în numeroase oraşe unde nu există un pian de concert performant.
La sfârșitul turneelor, pianele au fost predate pentru o perioadă de 3 ani autorităților locale, respectiv caselor de cultura din Mediaş, Sânnicolau Mare, Tulcea, apoi Roman si Deva. Turneele s-au bucurat de un succes remarcabil, atât în rândul melomanilor și al specialiștilor, cât și al spectatorilor veniți să audă pentru prima oară un pian de concert, dar si in recitalurile sau concertele cu orchestra din orasele cu activitate concertistica frecventa, in care trecerea turneului „Pianul calator” a reprezentat un eveniment.
Dintre editiile anterioare, in 2014, simbolul pianului calator ajungea în 13 orase din România, dar si la New York si Chisinau, devenind practic un eveniment cu impact international. In Turneul Internaţional Pianul Călător, ajuns în 2015 la cea de-a V-a ediţie, ca în poveştile romantice, pianistul Horia Mihail a purtat din nou o luptă pentru cucerirea publicului, pentru atragerea sa spre muzica de calitate şi de mare sensibilitate, dar şi pentru a-i face mai conştienţi pe cei responsabili de necesitatea unei infrastructuri pianistice mai bune, chiar şi în oraşele foarte mici, unde evenimentele muzicale de calitate sunt foarte mult apreciate. La invitaţia Radio România, pianistul a străbătut mii de km, susţinând 24 de concerte şi recitaluri cu un repertoriu integral romantic, prestaţia sa fiind răsplătită de miile de spectatori cu îndelungi aplauze ale căror ecou s-a stins, după două luni pline de turneu. În al cincilea an de călătorie, Pianul Călător, pus la dispoziţie de Radio România, a fost lăsat în folosinţa comunităţii locale din Deva, oraş în care Horia Mihail a fost primit cu entuziasm şi unde a susţinut atât un recital cât şi un concert cu orchestra.
Turneul Pianul Călător s-a oprit şi în spaţii neconvenţionale. Horia Mihail, însoţit de un pian de concert adevărat, a poposit în foişorul din parcul Herăstrău unde au avut loc două recitaluri în aer liber. Invitaţia a fost acceptată cu mult entuziasm de melomani sau simpli trecători care au avut prilejul să asculte frumoasele lucrări romantice care au fost pe placul tuturor, indiferent de vârstă.
Pianul călător, prin turneul extraordinar al pianistului Horia Mihail, revine după succesele repurtate în primii cinci ani cu o nouă ediţie, ce se va desfăşura între 24 martie şi 20 mai 2016, în zeci de recitaluri si concerte, dintre care 9 recitaluri vor avea loc în 9 oraşe din România, prin calatoria muzicala a pianistului Horia Mihail, care va străbate ţara de la nord la sud şi de la est la vest, ajungând de la Iasi, la Roman, Barlad, Tulcea, Brasov, Bucursti, Deva, Busteni si Pitesti.